Revoltele Priestley, cunoscute și sub numele de Revoltele din Birmingham din 1791, au avut loc între 14 și 17 iulie în Birmingham, Anglia. Declanșate de tensiunile legate de dizidența religioasă, drepturile civile ale dizidenților și sprijinul pentru Revoluția Franceză, revoltele au vizat în principal dizidenții religioși, în special teologul Joseph Priestley.
De-a lungul secolului al XVIII-lea, orașul Birmingham a fost martorul unor revolte frecvente determinate de tensiuni religioase și politice. Gloatele au atacat dizidenții (Protestanții care s-au separat de Biserica Anglicană în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea) în timpul revoltelor Sacheverell (1714–15), au atacat tremuricii ( sectă protestantă, numită și Societatea religioasă a prietenilor) și metodiștii (1751, 1759) și au protestat împotriva prețurilor la alimente în 1766, 1782, 1795 și 1800.
Deși anglicanii și dizidenții au cooperat cândva, tensiunile au crescut în anii 1780. Joseph Priestley și istoricul William Hutton au susținut ulterior că disputele privind bibliotecile, școlile duminicale, participarea la biserică, drepturile civile pentru dizidenți și sprijinul pentru Revoluția Franceză au alimentat diviziuni profunde care au dus la revoltele din anul 1791.
Pe măsură ce dizidenții din Birmingham insistau să se abroge Legile Test and Corporation, legi care le limitau drepturile civile, unitatea în rândul elitei orașului s-a prăbușit. Priestley, un unitarian de frunte, a devenit vital pentru revoltă datorită activismului său politic și opiniilor sale neortodoxe.
Controversa Revoluției și declinul idealurilor radicale în Birmingham
Sprijinul său pentru Revoluția Franceză și încercarea de a forma o societate reformatoare în 1791 au alimentat și mai mult tensiunile. Atât anglicanii din clasa superioară, cât și revoltații din clasa inferioară au fost indignați de creșterea veniturilor și influenței dizidenților din clasa de mijloc. Gelozia economică și publicațiile lui Priestley despre exploatarea muncitorilor săraci au amplificat furia care a erupt în timpul revoltelor.
Dezbaterea britanică asupra Revoluției Franceze, cunoscută sub numele de Controversa Revoluției (1789–1795), a început cu un sprijin larg. Mulți britanici au văzut Revoluția ca pe un pas către democrație, similară cu Revoluția Glorioasă a Angliei. Optimismul inițial a inclus speranțe pentru o reformă politică britanică, cum ar fi extinderea drepturilor de vot și eliminarea „cartierelor putrede”.
Pamfletul: Reflecții asupra Revoluției din Franța (1790) de Edmund Burke a marcat un punct de cotitură, declanșând un război pamfletar. Burke a susținut monarhia și tradiția, șocând mulți liberali și radicali precum Fox, Paine, Godwin și Wollstonecraft, care au susținut libertatea, egalitatea și reforma.
Tensiunile au crescut pe măsură ce sprijinul revoluționar s-a ciocnit cu reacția conservatoare. La Birmingham, a fost anunțată o cină de Ziua Bastiliei în 1791, promovând libertatea și prietenia franco-britanică. Cu toate acestea, au apărut amenințări și graffiti care avertizau asupra unor posibile violențe.
Violența anti-reformistă și prăbușirea sprijinului pentru Revoluția Franceză
Un afiș radical a stârnit temeri, iar până pe 14 iulie, preocupările legate de siguranță i-au determinat pe Joseph Priestley și pe alții să evite evenimentul, semnalând ostilități tot mai mari împotriva reformatorilor.
Pe 14 iulie 1791, aproximativ 90 de susținători ai Revoluției Franceze s-au adunat la Birmingham pentru o cină de Ziua Bastiliei, condusă de industriașul James Keir. Protestatarii s-au adunat afară și, până seară, mulțimea se transformase într-o gloată violentă. Aceștia au atacat hotelul, capelele dizidenților și casele unor reformatori proeminenți, inclusiv Joseph Priestley, a cărui casă și laborator științific au fost distruse.
În următoarele trei zile (15-17 iulie), protestatarii, în principal cei din clasa muncitoare, i-au vizat pe dizidenți și membrii Societății Lunare. Au jefuit, au incendiat proprietăți și s-au confruntat cu puțină rezistență din partea oficialilor locali, care în unele cazuri au încurajat sau au condus atacurile. Armata a sosit abia pe 17 iulie, după ce au fost făcute distrugeri semnificative.
În total, patru capele și 27 de case au fost avariate sau distruse. Deși unii protestatari au fost judecați, doar câțiva au fost pedepsiți. Dovezile sugerează că revoltele au fost organizate de elitele locale ostile dizidenților. Priestley a dat vina pe guvern și, în cele din urmă, a fugit din Birmingham. Drept urmare, revoltele au adâncit diviziunile politice și au descurajat sprijinul public suplimentar pentru ideile revoluționare din oraș.
Surse:
- Clark, J. C. D. – English Society, 1688–1832
- Graham, Jenny. Națiunea, legea și regele: politica de reformă în Anglia, 1789–1799
- Barrell, John. Spiritul despotismului: Invazii ale vieții private în anii 1790
Foto: Atacul asupra casei lui Joseph Priestley din 14 iulie 1791.
CITEȘTE ȘI:
De ce își vindeau bărbații soțiile în Anglia
Ignatius Sancho a fost primul om de culoare care a votat în Marea Britanie
